ONORANT: MIRCEA GEOANA, numit adjunct al secretarului general NATO

Secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, a decis miercuri, 17 iulie, să îl numească pe românul MIRCEA GEOANĂ în funcţia de adjunct al secretarului general.

Secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, a decis miercuri, 17 iulie, să îl numească pe românul MIRCEA GEOANĂ în funcţia de adjunct al secretarului general. Anunțul a fost făcut printr-un comunicat postat pe site-ul NATO.
Mircea Dan Geoană (n. 14 iulie 1958, București, Republica Populară Română) este un politician român, președinte al Partidului Social Românesc, formațiune pe care a fondat-o în aprilie 2015. De asemenea, Mircea Geoană este președintele Institutului Aspen România, o asociație non-profit, apolitică. Institutul are ca misiune promovarea unui dialog informat și critic pe diverse teme de interes pentru societatea românească.
De amintit, Mircea Geoană a fost președintele Partidului Social Democrat din aprilie 2005 până în februarie 2010, președinte al Senatului României din decembrie 2008 până în noiembrie 2011, senator, fost Ambasador al României în SUA și Ministru de Externe în Guvernul Năstase.
A absolvit Liceul Sf. Sava din București în 1976, unde a urmat profilul uman. Apoi a urmat cursurile Facultății de Mecanică din cadrul Institutului Politehnic București precum și ale Facultății de Drept din București.
A urmat cursurile „Ecole Nationale d’Administration de Paris” în 1992 precum și cursul despre Instituții Democratice al NATO. Este de asemenea doctor în economia mondială la Academia de Studii Economice din București. În perioada în care a fost ambasador al României la Washington, a urmat Programul de dezvoltare managerială al Grupului Băncii Mondiale, în cadrul Harvard Business School.
În 1990, pentru că știa și limba franceză, Mircea Geoană a devenit referent în Ministerul de Externe, repartizat pe relația cu Franța. A fost remarcat rapid de ministrul Adrian Năstase, care a vrut să-l avanseze în funcția de șef al protocolului din minister,[5] dar, pentru că a refuzat funcția, în 1991 l-a numit directorul Direcției Afaceri Europene (N.A.T.O., Uniunea Europeană, O.S.C.E., U.E.O., Consiliul Europei).
În 1991 a condus delegația română cu ocazia Comitetului Înalților Funcționari ai C.S.C.E. Proaspătul director a plecat la perfecționare în Franța, la prestigioasa școală de administrație franceză „L’Ecole Nationale d’Administration de Paris”, pe care a absolvit-o un an mai târziu. A fost numit, în 1993, după absolvirea Dreptului, purtător de cuvânt al MAE, funcție pe care a deținut-o până în 1995. Între timp, a mai preluat și funcția de director general al Direcției Generale Asia, America Latină, Orientul Mijlociu și Africa (1994), respectiv al Direcției Generale Europa, America de Nord, Asia, America Latină, Orientul Mijlociu și Africa (1995) din cadrul MAE.
În 1996, Mircea Geoană este numit ambasadorul României în Statele Unite, devenind astfel, la 37 de ani, cel mai tânăr ambasador din corpul diplomatic român.
În martie 2000 i-a fost acordat rangul diplomatic de ambasador, iar între 2000-2004 a ocupat funcția de ministru de externe în Guvernul Adrian Năstase, fiind considerat unul dintre cei mai buni miniștri ai acestui Guvern.
FELICITĂRI ȘI SUCCES!!!

sursa foto: ziare.com

Secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, a decis miercuri, 17 iulie, să îl numească pe românul MIRCEA GEOANĂ în funcţia de adjunct al secretarului general.