Orasele si statiunile din Romania, tot mai cautate de turisti

Măsurile guvernamentale de stimulare a turismului au fost confirmate de creșterea numărului de turiști în România.

Vești excelente: Numărul vizitatorilor străini care au ajuns în țara noastră în cursul lunii aprilie a cunoscut o creștere importantă, de 9,3 procente, față de aprilie 2018.
Potrivit informațiilor de la Ministerul Turismului, toate acestea, se întâmplă în timp ce numărul românilor care au plecat în afara țării a scăzut cu 1,3%, în aceeași perioadă.
Cea mai remarcabilă creștere a fost înregistrată la capitolul înnoptărilor în structurile de cazare autorizate, care au înregistrat o majorare de 9,9% față de aprilie 2018, potrivit datelor furnizate de către Institutul Național de Statistică.
„Măsurile guvernamentale de stimulare a turismului au fost confirmate de creșterea numărului de turiști în România. Și în această lună, INS a comunicat noi majorări atât ale numărului de persoane care au intrat în țara noastră, cât și ale celor care s-au cazat în unitățile autorizate.  Sunt date care dovedesc faptul că reducerea semnificativă a fiscalității în sectorul turistic, acordarea voucherelor de vacanță, relaxarea condițiilor de acordare a finanțărilor pentru investițiile din turism și măsurile de susținere a sectorului balneo au fost decizii menite să dezvolte turismul românesc”, a declarat ministrul Turismului, Bogdan Trif.
Aceleași creșteri impresionante au fost înregistrate și per total, de la începutul anului până la finalul lunii aprilie, când numărul înnoptărilor a crescut cu 9,1% față de aceeași perioadă a anului trecut.

Foto: Timisoara-oras european, Sibiu Tourism, (c) R Bernetic

Măsurile guvernamentale de stimulare a turismului au fost confirmate de creșterea numărului de turiști în România.