Peste 1.400 de persoane la UPU din cadrul Spitalului Universitar, in perioada Sarbatorilor Pascale. Multe cazuri cu patologie cardiaca acuta, AVC, ocluzii intestinale

Demn de știut, la SUUB sunt 49 de linii de gardă.

La Unitatea de Primiri Urgențe a Spitalului Universitar de Urgență București, nu mai puțin de 1.430 de persoane s-au prezentat în perioada 28 aprilie- 2 mai 2019. Reprezentanții unității medicale recunosc că a fost o „avalanșă” de cazuri simple, necomplicate care au aglomerat UPU și care își puteau găsi rezolvare… în altă parte.
Pacienții cu probleme medicale grave au fost preluați imediat de medici, care le-au făcut toate investigațiile necesare și au acționat prompt și cu profesionalism, iar în cazul unora intervenția rapidă a însemnat, practic, salvarea unor vieți.
„La Camera de Gardă am avut, în această perioadă, a Sărbătorilor Pascale și 1 mai, pacienți de toate vârstele.
Cei mai mulți pacienți s-au prezentat cu patologie cardiacă acută și accidente vasculare cerebrale acute. Au mai fost și politraumatisme în special prin accidente rutiere și prin precipitare de la înălțime și, nu în ultimul rând, pacienți în stare gravă care s-au prezentat cu ocluzii intestinale”, a declarat dr. Silvia Nica, medic șef la Unitatea de Primiri Urgențe a Spitalului Universitar de Urgență București. 

Demn de știut, la SUUB sunt 49 de linii de gardă care acordă 24 de ore din 24 asistență medicală și care, în perioada sărbătorilor pascale, au fost asigurate de 200 de medici și peste 2.000 de asistente de pe toate secțiile spitalului.
La Camera de Gardă a Spitalului Universitar de Urgență București sunt transferate și tratate cazuri complexe din unități spitalicești din întreaga țară. 
Față de aceeași perioadă a anului trecut, Paște și 1 Mai, numărul prezentărilor la UPU a crescut cu aproximativ 10%.

sursa foto: SUUB

Demn de știut, la SUUB sunt 49 de linii de gardă.