Poate una din cele mai bune vesti din invatamantul romanesc din ultima vreme: elevii pot alege sa se pregateasca pentru a deveni LUTIERI

BUN AȘA: Poate o nouă șansă pentru viitorul multor tineri! Standardul de pregătire profesională pentru calificarea profesională de lutier a fost publicat în Monitorul Oficial. Concret, pregătirea pentru această frumoasă meserie este introdusă în învățământul profesional din România, inclusiv în cel dual.
Interesant este că măsura, una bine intenționată, categoric, vine abia.. la 9 ani după ce calificarea de lutier a fost recunoscută și aprobată de Autoritatea Națională pentru Calificări.
Trebuie știut că România este, prin tradiție, cel mai mare exportator de viori din Uniunea Europeană, în afara spațiului comunitar, potrivit Eurostat.

Potrivit informațiilor oficiale, școala unui lutier înseamnă 930 de ore pe an de pregătire practică, din care 300 de ore la compania care a făcut parteneriat cu școala pentru pregătirea meseriașilor, după cum indică Ordinul de ministru publicat în Monitorul Oficial.

Cine e și ce face lutierul?! Este meseriașul- un artist în tainele prelucrării lemnului, care confecţionează și restaurează instrumente muzicale cu coarde şi arcuş: viori, viole, violoncele, chitări şi contrabaşi dar şi accesorii pentru acestea, folosind cu preponderenţă lucrul manual tradițional. Lesne de înțeles, meseria este una complexă și… presupune și răbdare, tenacitate dar și… temeinice cunoștințe muzicale.

Ocupaţia de lutier este practicată preponderent în ateliere mici, de tip familial, dar şi în ateliere
complexe şi fabrici, unde … lemnul prinde a se înfrăți cu sunetul, pentru a dărui… muzica.

* Specializarea lutier poate fi aleasă de către elevii de la profilul „Fabricarea produselor din lemn”. Este o meserie frumoasă, nobilă, necesară, ea înseși având puterea de a modela caractere.

Cei mai celebri constructori de viori au fostAmatiStradivariusGuarneriusRoberto Regazzi.

foto: ziare.com