PREA-UITATA FILA DE ISTORIE: Incoronarea Suveranilor Romaniei Mari la Alba-Iulia (15 octombrie 1922)

După consacrarea internațională a Marii Uniri din 1918, prim ministrul Ion I.C. Brătianu, de comun acord cu Regele Ferdinand, a adus în planul vieții publice problema încoronării, fiind aleasă Alba-Iulia ca loc simbolic de desfășurare.

Dosarul special consacrat evenimentului din Arhivele Diplomatice ale Ministerului de Externe din care am selectat câteva documente cuprinde întreaga corespondență diplomatică pentru organizarea evenimentului.

Încoronarea a avut la 15 octombrie 1922, în noua catedrală ortodoxă, în prezența membrilor Parlamentului, ai Guvernului, ai conducerii Armatei și mai multor invitați de marcă din țară și străinătate, precum și a peste 30.000 de simpli participanți. Serviciul religios a fost oficiat simultan în toate bisericile din România, după cum aflăm de la Arhivele Diplomatice ale Ministerului de Externe.

După terminarea slujbei, oficialitățile au ieșit iar Regele și Regina au urcat pe un podium unde președintele Adunării Deputaților, Mihail Pherekyde, a adus coroana Regelui, iar președintele Senatului, Mihail Orleanu, pe cea a Reginei. În mod simbolic, într-un gest autocrat, Regele Ferdinand I și-a pus singur coroana pe cap, iar apoi a încoronat-o pe Regina Maria.

Trebuie știut că impresionantul momentul festiv a fost salutat cu 101 de salve de tun, iar pe platoul din fața catedralei a urmat defilarea a circa trupelor, în fața Regelui și Reginei, aflați călare în fața regimentelor ai căror comandanți onorifici erau. Au fost prezenți reprezentanții diplomatici a 17 țări străine, confirmând simbolic importanța internațională a ceremoniei. Printre aceștia au fost prezenți: Principesa Beatrice de Bourbon, Ducele de York, generalii Berthelot, Foch și Weygand, dar și Regina Maria a Iugoslaviei și Regina Elisabeta a Greciei, fiicele Familiei Regale a României.

Proclamaţia Regelui Ferdinand cu prilejul încoronării Sale la Alba Iulia reprezintă o sinteză strălucită a aspirațiilor naționale românești și a marilor realizări din timpul domniei Sale:

Prin graţia lui Dumnezeu şi voinţa naţională, Rege al României, am moştenit Coroana României, după glorioasa domnie a Regelui Întemeietor.

Suindu-mă pe tron am rugat Cerul să dea rod muncii ce, fără preget eram hotărât să închin iubitei mele ţări, ca bun român şi Rege.

Pronia cerească a binecuvântat şi prin bărbăţia poporului şi vitejia ostaşilor ne-a dat să lărgim hotarele Regatului şi să înfăptuim dorul de veacuri al neamului nostru.

Am venit astăzi cu Regina – care ne-a fost tovarăşă în credinţa neclintită la restrişte şi la bucurie – ca printr-această sărbătoare să consacrăm în faţa Domnului şi a scumpului nostru popor legătura ce ne uneşte de-a pururea cu dânsul.

Punând pe capul meu, într-această străveche cetate a Daciei Romane, coroana de la Plevna, pe care noi şi glorioase lupte au făcut-o pe veci coroana României Mari, mă închin cu evlavie memoriei celor care, în toate vremurile şi de pretutindeni prin credinţa lor, prin munca şi prin jertfa lor, au asigurat unitatea naţională şi salut cu dragoste pe acei care au proclamat-o într-un glas şi o simţire de la Tisa până la Nistru şi până la Mare.

Într-aceste clipe gândul meu se îndreaptă cu recunoştinţă către viteaza şi iubita noastră armată. Pentru răsplata trudelor trecutului, rog Cerul ca poporul nostru să culeagă în pace roadele lui binecuvântate şi să propăşească în linişte, frăţie şi muncă harnică.

Cu inima plină de dragoste şi credinţă mărturisesc dorinţele sufletului meu.

Vreau ca ţărănimea, stăpână pe veci pe ogoarele ce le-a dobândit, să le aibă de-a puterea de rodire în folosul ei şi al binelui obştesc.

Vreau ca muncitorimea, credincioasă patriei, să-şi afle soarta tot mai prosperă într-o viaţă de armonie şi de dreptate socială.

Vreau ca, în hotarele României Mari, toţi fiii buni ai ţării, fără deosebire de religie şi de naţionalitate, să se folosească de drepturi egale cu ale tuturor românilor, ca să ajute cu toate puterile statul, în care Cel de Sus a rânduit să trăiască împreună cu noi. Vreau ca românii din toate straturile sociale, însufleţiţi de năzuinţa unei înfrăţiri naţionale, să se folosească toţi de legitima ocrotire a statului.

Vreau ca în timpul domniei mele, printr-o întinsă şi înaltă dezvoltare culturală, patria noastră să-şi îndeplinească menirea de civilizaţie ce-i revine în renaşterea Orientului european după atâtea veacuri de cumplite zbuciumări.

Sunt sigur că, în îndeplinirea marei noastre datorii voi avea sprijinul tuturor bunilor fii ai ţării, nedespărţiţi în gând şi-n faptă în jurul tronului. Acestei sfinte misiuni, în neclintita unire cu poporul nostru, voi închina toate puterile mele de om şi Rege şi asupra ei chem, în această zi solemnă de înălţare sufletească binecuvântPREAarea celui A-Tot-Puternic”.

În mod simbolic, acest eveniment a încheiat procesul de formare al României moderne început prin Revoluția de la 1821, continuat de Revoluția de la 1848, de Unirea Principatelor de la 1859, Independența din 1877 și Marea Unire din 1918.

DEMN DE ȘTIUT: În tot acest timp, Diplomația României a funcționat în permanență în serviciul națiunii, contribuind în mod hotărâtor, chiar dacă nu foarte vizibil, la realizarea obiectivelor politice românești, fiind un mijloc indispensabil pentru a pune în practică și a susține interesele naționale în conjuncturi internaționale adesea potrivnice.

Și da, e musai să ne întoarcem fața și gândurile către filele de istorie ce au înrâurit destinul neamului.

foto: Arhivele Diplomatice ale Ministerului Afacerilor Externe