Pregatirea POCU 2021 – 2027: Secretarul de stat Carmen Moraru s-a intalnit cu o delegatie a Bancii Mondiale

Carmen Moraru, secretar de stat în Ministerul Fondurilor Europene, s-a întâlnit în această săptămână, cu o delegație a Băncii Mondiale – instituție care contribuie la implementarea Programului Operațional Capital Uman 2014 – 2020, prin asigurarea de asistență tehnică în cadrul proiectului “Sprijin pentru Implementarea POCU 2014 – 2020”.

Cu această ocazie, s-a discutat despre rezultatele colaborării dintre cele două instituții partenere în actuala perioadă de programare, pentru buna implementare a Programului Operațional Capital Uman, cu accent pe evaluarea impactului intervențiilor deja realizate. S-a vorbit, de asemenea, despre continuarea acestei colaborări din perspectiva pregătirii POCU 2021 – 2027, în contextul negocierilor ce au loc între reprezentanții Ministerului Fondurilor Europene și Comisiei Europene pentru stabilirea abordării  strategice a investițiilor viitoare (2021-2027).
 
Carmen Moraru, secretar de stat în Ministerul Fondurilor Europene, s-a întâlnit în această săptămână, cu o delegație a Băncii Mondiale – instituție care contribuie la implementarea Programului Operațional Capital Uman 2014 – 2020, prin asigurarea de asistență tehnică în cadrul proiectului “Sprijin pentru Implementarea POCU 2014 – 2020”.
Așa cum transmite Ministerul Fondurilor Europene, secretarul de stat Carmen Moraru a punctat necesitatea evaluării rezultatelor POCU până în prezent, pentru continuarea procesului de pregătire a documentelor programatice aferente perioadei 2021-2027.
 
Totodată, oficialul a arătat care sunt prioritățile MFE în domeniile de intervenție vizate de Fondul Social European (FSE), astfel încât România să asigure o construcție a viitoarelor programe operaționale care să reflecte cât mai fidel așteptările și nevoile de finanțare identificate la nivelul comunităților. Reprezentanții MFE și ai BM au subliniat inclusiv din această perspectivă importanța extinderii colaborării în zone de interes comun, cu scopul de a crea premisele unei mai bune gestiuni a fondurilor europene în domenii precum educația, resursele umane sau incluziunea socială.
 
Situația la zi a Programului Operațional Capital Uman:
– 4,66 miliarde de euro este valoarea totală a liniilor de finanțare deschise până în prezent în cadrul POCU, ceea ce reprezintă 91,5% din alocare;
– 3,96 miliarde de euro este valoarea contractelor de finanțare pe care echipa AM POCU le-a semnat până în prezent (3,39 miliarde de euro fonduri europene). Rata de contractare a ajuns la 77,6 % pe acest Program;
– 1,245 miliarde de euro este valoarea plăților efectuate către beneficiarii POCU.
– în ceea ce privește declarațiile de cheltuieli transmise în noiembrie și decembrie, acestea au însumat 169,8 milioane de euro;
– valoarea fondurilor europene alocate României prin POCU în exercițiul financiar prezent a fost de 4,37 miliarde de euro.