Premierul Orban, despre redeschiderea hotelurilor

În prima zi a vizitei, premierul Ludovic Orban va avea o întrevedere bilaterală cu Charles Michel, președintele Consiliului European, urmată de o serie de întâlniri cu oficiali ai Comisiei Europene.

Premierul Ludovic Orban a facut publice aseara, la postul de televiziune B1 care ar putea unele masuri ce trebuie sau ar putea fi luate după data de 15 mai a.c., când se vor relaxa restricţiile.

 

„Când se vor relaxa măsurile va exista o mişcare mai mare a cetăţenilor, va exista o posibilitate de reluare cel puţin a sectorului hotelier. În ceea ce priveşte reluarea activitatii la restaurante, suntem încă într-o analiză foarte serioasă. Pentru că noi înainte să relaxam anumite măsuri facem o anchetă epidemiologică. Nu pot să dau un orizont de timp, nu ştim când se vor redeschide. În ceea ce priveşte hotelurile, hotelurile cu siguranţă nu vor avea restricţii, hotelurile vor putea funcţiona în anumite condiţii de respectare a unor reguli prin care să se reducă la maxim posibilitatea de infectare”, a spus premierul Ludovic Orban.

 

Se va respecta în continuare distanţarea socială şi plimbările vor fi admise, dar în grupuri de maximum 3 persoane.