Prima vizita si primele decalratii ale noului ministru al Apararii. Primele transportoare blindate Piranha 5, din totalul de 227, vor fi livrate Armatei Romaniei

Primele 36 de transportoare blindate Piranha 5, din totalul de 227, vor fi livrate Armatei României până la sfârşitul lunii februarie a anului viitor.

„Am fost astăzi (n.r. 6 noiembrie) prezent la Uzina Mecanică Bucureşti, acolo unde am primit garanția că primele 36 de transportoare blindate Piranha 5, din totalul de 227, vor fi livrate Armatei României până la sfârşitul lunii februarie a anului viitor.
Ca atare, de îndată ce vom avea acest prim lot recepţionat, se resetează întreg programul şi urmează să se deruleze pe fazele pe care le-au prezentat cei de la compania General Dynamics.
Încă de la început, proiectul a generat foarte multă speranţă, iar ceea ce am vazut astăzi acolo m-a făcut să cred ca obiectivele pe care ni le-am propus inițial se vor concretiza într-o reușită, astfel încât Armata României să dezvolte acele capabilităţi de care are nevoie pentru a-şi îndeplini misiunea”, a declarat miercuri Nicolae Ionel Ciucă.
Sperând că finalmente vom avea un program coerent, care să se finalizeze cu realizarea capabilităţii, noul ministru al Apărării le-a urat succes tuturor celor implicați şi, de asemenea, i-a asigurat de disponibilitatea pentru tot ceea ce înseamnă derularea programului până la finele celor 227 de autovehicule blindate.
Foto: Nicolae Ionel Ciucă

Primele 36 de transportoare blindate Piranha 5, din totalul de 227, vor fi livrate Armatei României până la sfârşitul lunii februarie a anului viitor.