Primarul ales al capitalei si seful Guvernului, in asteptarea rezultatelor testelor COVID-19

După ce a participat la un eveniment televizat la Ministerul Fondurilor Europene, noul primar al capitalei, Nicuşor Dan, anunţă că se autoizolează. Primarul a făcut şi un test COVID-19.

„Am făcut testul COVID-19 și am decis să mă autoizolez până la aflarea rezultatului, după ce am aflat astăzi că este posibil să fi fost expus contactării virusului.

În afara emisiunilor tv, am purtat permanent mască și militez pentru respectarea tuturor măsurilor de protecție împotriva acestei boli. Nu am niciun fel de simptome specifice bolii.

Revin curând – cu vești bune, sper”, a notat Nicuşor Dan pe Facebook.

Nicuşor Dan a participat miercuri, 30 septembrie, la o emisiune la B1 TV, moderată de jurnalistul Silviu Mănăstire. Acesta din urmă a fost confirmat duminică pozitiv cu COVID-19.

Luni dimineață, premierul Ludovic Orban care a participat la același eveniment, a anunțat că, de asemena a făcut testul și, până la aflarea rezltatului, s-a autoziolat în birou, la sediul Guvernului, anulând toate activitățile din agendă.