Proiectul ,,O șansă pentru cuplurile infertile-FIV1” a fost suplimentat, la propunerea Primarului General, Gabriela Firea, cu încă 2000 de beneficiari. Modificarea a fost aprobată în unanimitate în Consiliul General al Municipiului Bucuresti.

“Am luat decizia de a iniția etapa a doua a proiectului de fertilizare in vitro, pentru încă 2000 de cupluri, pentru că la FIV1 avem o rată de succes de 70%: dintre cele 159 de proceduri medicale decontate și finalizate, 112 sunt sarcini confirmate. FIV 1 și-a atins ținta pentru 1000 de cupluri, acesta este numărul actual al participanților la program. Este un proiect în care punem mult suflet, noi venim cu cifre pentru că acesta este tiparul oricărei analize de oportunitate și necesitate, dar fiecare nouă speranță pentru un cuplu care intră în program, fiecare nouă sarcină, fiecare zâmbet au o valoare emoțională ce nu poate fi măsurată. Beneficiarii vor primi, ca și în cazul FIV 1, vouchere în două tranșe: în valoare de 4.600 de lei pentru medicamente și în valoare de 9.200 de lei pentru procedurile medicale. Regulamentul acestui proiect va avea amendamente suplimentare față de proiectul anterior, în acord cu solicitările primite în aceasta perioadă”, a spus primarul general Gabriela Firea.

Proiectul “O șansă pentru cuplurile infertile-FIV 2” se va derula în farmaciile și în unitățile sanitare specializate în FIV, care, conform regulamentului, îndeplinesc criteriile de eligibilitate. Lista acestora și regulamentul vor fi afișate pe site-ul www.assmb.ro. la secțiunea Proiect FIV2- ,,O Șansă Pentru Cuplurile Infertile”.

Proiectul „O șansă pentru cuplurile infertile-FIV1” înregistrează, în prezent, 1.000 de cupluri infertile înscrise pentru acordarea unui sprijin financiar de circa 3.000 euro, pentru efectuarea procedurii de fertilizare în vitro. Toate dosarele depuse au fost analizate. 838 dintre ele au fost aprobate. Dintre acestea, 159 de proceduri medicale au fost decontate și finalizate iar 445 urmează. Alte 201 de cupluri au primit voucherele și sunt în faza de începere a procedurilor medicale, iar 33 urmează să-și ridice voucherele în perioada imediat următoare. Din restul de 162 de dosare aflate în analiză, 38 sunt în curs de evaluare, restul de 124 se vor analiza până la 11.01.2019.
FIV 1 a fost aprobat în ședința din 28 martie a Consiliului General al Municipiului București, la propunerea Primarului General, Gabriela Firea.

Bugetul multianual alocat pentru perioada iunie 2018-decembrie 2019 este de 13.800.000 de lei, pentru 1.000 de beneficiari.În România, se efectuează 5000 de fertilizări in vitro pe an, de 10 ori mai puțin decât în Europa de Vest.