PROPUNERE: Antibioticele trebuie sa fie prescrise, eliberate si administrate doar de cei care au pregatirea necesara! Chiar si in cazul animalelor!

Ministrul Agriculturii, Adrian Oros a participat vineri, 6 decembrie, la atelierul internațional ”Rolul unei agende strategice comune de cercetare și inovare la nivel global pentru controlul rezistenței la antibiotice”.

Ministrul Agriculturii, Adrian Oros a participat vineri, 6 decembrie, la atelierul internațional ”Rolul unei agende strategice comune de cercetare și inovare la nivel global pentru controlul rezistenței la antibiotice”, eveniment organizat de Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare Medico-Militară „Cantacuzino”. În cadrul intervenției pe care a avut-o în acest cadru, ministrul a atenționat asupra faptului că utilizarea pe scară largă a produselor antimicrobiene atât în medicina umană, cât şi în medicina veterinară a dus în ultimii ani la o accelerare a apariţiei şi răspândirii microorganismelor rezistente.
„Medicamentul, în general, şi antibioticul, în special, nu trebuie să fie considerate simple “mărfuri”, ele nu se “comercializează”, ele se prescriu, se eliberează şi se administrează de cei care au competenţa şi responsabilitatea dată de pregătire!
Sunt convins că noua conducere a Autorităţii Naţionale Sanitare Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor va repara urgent acest nereguli, prin restricţionarea administrării de antimicrobiene la animale, prin utilizarea prudentă a antibioticelor, dar şi prin măsuri de prevenire a infecţiilor – şi anume vaccinarea şi înăsprirea măsurilor de biosecuritate”.

Ministrul Agriculturii, Adrian Oros a participat vineri, 6 decembrie, la atelierul internațional ”Rolul unei agende strategice comune de cercetare și inovare la nivel global pentru controlul rezistenței la antibiotice”.