Raport de activitate pe sezonul de iarna 2018-2019: Salvamontistii din toata tara au avut mii de interventii. Peste 5000 de persoane au fost salvate

În perioada menționată, salvamontiştii au fost solicitaţi să intervină la 4.769 de acţiuni de salvare şi de acordare a primului ajutor medical (+ 16,7% față de sezonul de iarnă trecut ), dintre acestea, 3.279 intervenţii pe pârtiile de practicare a sporturilor de iarnă ( + 5,9% ), 996 acţiuni înregistrându-se în zona alpină (+ 0,1%), 48 de cazuri s-au petrecut în locuri greu accesibile din afara zonei montane.

Asociaţia Naţională a Salvatorilor Montani din Romania și Consiliul Serviciilor Publice Salvamont au centralizat activitatea salvamontiştilor români pe întreg sezonul de iarnă 2018/2019 (lunile noiembrie-aprilie), a celor 42 de structuri judeţene sau locale SALVAMONT din cele 24 de judeţe cu activitate de salvare montană din România, perioadă în care serviciile SALVAMONT au asigurat asistenţa de salvare montană cu un număr de 350 – 600 de salvamontişti, zilnic, în zonele montane cu afluenţă turistică mare, pe pârtiile de practicare a sporturilor de iarnă, pe traseele turistice alpine şi în punctele medicale şi de intervenţie ale posturilor şi bazelor SALVAMONT.
În perioada menționată, salvamontiştii au fost solicitaţi să intervină la 4.769 de acţiuni de salvare şi de acordare a primului ajutor medical (+ 16,7% față de sezonul de iarnă trecut ), dintre acestea, 3.279 intervenţii pe pârtiile de practicare a sporturilor de iarnă ( + 5,9% ), 996 acţiuni înregistrându-se în zona alpină (+ 0,1%), 48 de cazuri s-au petrecut în locuri greu accesibile din afara zonei montane și la care structurile SALVAMONT au fost solicitate să intervină pentru soluționarea acestora , totalizându-se un număr de 5.054 de persoane salvate. 
Dintre acestea, 2.170 (+ 24,3 %) de cazuri au fost predate serviciilor SMURD sau de Ambulanţă, 14 persoane au fost predate elicopterelor SMURD (+ 55,5%), pentru transport către unităţile medicale specializate, iar un număr de 14 persoane au fost predate serviciului IML. 
Salvamontiștii recunosc că este un număr destul de mare de intervenții, cu o creștere semnificativă față de anul trecut, analiza realizată de salvatorii montani pentru această situație identificând ca factori negativi de influenţă, gradul mare de afluire şi încărcare turistică către zonele de practicare a sporturilor de iarnă și calitatea şi utilizarea necorespunzătoare a echipamentului sportiv. 
De asemenea, au fost realizate peste 24.000 de acţiuni specifice de asigurare zilnică a asistenţei de salvare montană în bazele, posturile, refugiile salvamont, în zonele cu aflux turistic mare şi pe perioada desfăşurării a 102 evenimente sportive sau de alta natură în zona montană, evenimente la care au fost înregistraţi peste 16.000 participanţi. 
În perioada de referinţă prin Dispeceratul Naţional SALVAMONT-Vodafone şi prin dispeceratele judeţene SALVAMONT au fost primite şi redirecţionate către echipele salvamont din ţară un număr de 4.211 apeluri de urgenţă şi un număr de 6.356 apeluri prin care se solicitau informaţii despre zona montană. 
Pentru pregătirea şi formarea salvatorilor montani au fost organizate doua şcoli naţionale Salvamont, pentru începători şi avansaţi, cu un număr total de 58 participanţi, un stagiu naţional de formare al unităţilor canine pentru intervenţia la avalanşă cu 11 echipaje de intervenţie mixtă , câine şi salvator montan și un stagiu de pregătire pentru unități canine cu participarea de echipaje din România, Bulgaria și Slovacia.
Potrivit dispeceratului național SALVAMONT, în cadrul celor 42 de structuri din România, singurele structuri abilitate oficial si care deţin personal pregătit profesional si atestat pentru a interveni pentru salvarea persoanelor accidentate în zona montană, activează un număr de circa 800 de salvatori montani atestaţi, dintre care aproape 350 sunt salvatori montani angajaţi. 
Cunoscând specificul şi numărul mare de intervenţii care vor debuta odată cu sezonul de vară, în toate bazele, posturile şi refugiile salvamont, serviciile salvamont vor continua să asigure efective necesare de salvatori montani, astfel încât să se reuşească intervenţia cu operativitate în situaţia producerii de accidente.
Echipele SALVAMONT, singurele structuri care deţin competenţa legală, personal pregătit profesional şi atestat pentru a interveni în soluţionarea accidentelor montane în care sunt implicate persoane cu afecţiuni medicale pot fi alertate prin sistemul unic de urgenţă 112 şi prin intermediul Dispeceratului Naţional SALVAMONT (0372126668 sau 0SALVAMONT) sau de pe aplicaţia SALVAMONT pentru telefoanele mobile.

Foto: Salvamont Sinaia

În perioada menționată, salvamontiştii au fost solicitaţi să intervină la 4.769 de acţiuni de salvare şi de acordare a primului ajutor medical (+ 16,7% față de sezonul de iarnă trecut ), dintre acestea, 3.279 intervenţii pe pârtiile de practicare a sporturilor de iarnă ( + 5,9% ), 996 acţiuni înregistrându-se în zona alpină (+ 0,1%), 48 de cazuri s-au petrecut în locuri greu accesibile din afara zonei montane.