#RO2019EU: Oficiali europeni de rang inalt au discutat la Bucuresti despre necesitatea unui nou inceput pentru negocierea colectiva in Europa

Ministrul Muncii și Justiției Sociale, Marius Budăi, a participat marți, 25 iunie 2019, la Palatul Victoria, la Conferința la nivel înalt cu tema: “Un nou început pentru negocierea colectivă în Europa”, organizată de Ministerul Muncii împreună cu Confederația Sindicatelor Europene (ETUC), în contextul deținerii Președinției rotative a Consiliul Uniunii Europene de către Româna.

Concret, evenimentul de la București a oferit un cadru de dezbatere şi schimb de opinii pentru  reprezentanți ai Comisiei Europene, ai Organizației Internaționale a Muncii, miniştri ai Muncii din  Statele  Membre ale Uniunii Europene şi parteneri sociali europeni şi naţionali.
Printre invitați au fost prezenți Luca Visentini, secretarul general al Confederației Sindicatelor Europene, Jorg Tagger – șeful Unității de Dialog Social din cadrul Comisiei Europene, Heinz Koller – director regional pentru Europa și Asia Centrală în cadrul Organizației Internaționale a Muncii, Nils Trampe – președintele Comitetului pentru Relații Industriale de la Business Europe, Gehard Huemer – director pentru afaceri economice și financiare din cadrul SME United, Bogdan Iuliu Hossu, președintele cartel ALFA și Leonard Bărăscu, președintele CNSLR Frăția.
“Dacă Declaraţia din 2016 privind viitorul dialogului social a fost un prim pas în consolidarea cooperării pentru ameliorarea guvernanţei europene, putem considera conferinţa de astăzi drept următoarea etapă a efortului comun de identificare a noului rol al negocierii colective în dezvoltarea dimensiunii sociale a Uniunii Europene şi a protecţiei drepturilor lucrătorilor”, a spus ministrul Marius Budăi, în deschiderea evenimentului.
În opinia sa, practica Statelor Membre UE în materie de dialog social şi negociere colectivă nu este unitară, democraţiile tinere având încă de învăţat despre organizarea asociativă şi despre cum se cooperează constructiv, voluntar şi angajat.
Provocările actuale legate de dezvoltarea formelor atipice de muncă, în contextul economiei verzi, a digitalizării şi a tehnologizării, cu implicaţii majore asupra formării profesionale, a protecţiei drepturilor şi a sustenabilităţii sistemelor sociale, induc, potrivit oficialului român, efecte complexe, noi teme de dialog şi negociere colectivă, dar şi întrebări legitime legate de capacitatea actorilor sociali. Iar Fondul Social European Plus ar putea reprezenta o nouă oportunitate de finanţare pentru organizaţii şi pentru Statele Membre în efortul de creştere a capacităţii de acţiune.  
De precizat, Marius Budăi consideră că este o responsabilitate comună a Statelor Membre şi a partenerilor sociali europeni să încurajeze şi să susţină integrarea organizaţiilor naţionale în structurile europene similare, dar şi implicarea accentuată a partenerilor sociali naţionali în dialogul european şi în negocierea colectivă europeană de la diferite niveluri.
“Cred că astăzi toate părţile au exprimat voinţa de cooperare şi de acţiune angajată pentru relansarea negocierii colective în corelare cu agenda socială, în efortul de construcţie a unei Europe sociale, unite în diversitate”, a concluzionat acesta.