ROCKWOOL deschide cea mai mare fabrica de vata minerala bazaltica din Romania

Grupul ROCKWOOL, lider mondial în producţia de vată minerală bazaltică, a deschis prima sa fabrică din România, o investiție în valoare de 50 milioane euro. Aceasta are o capacitate de aproximativ 45.000 de tone pe an, fiind cea mai mare unitate de profil din țara noastră. Fabrica este amplasată pe un teren de 30 de hectare, în parcul industrial Ploieşti West Park din localitatea Ariceștii Rahtivani, în apropiere de Ploiești.

Produsele ROCKWOOL, folosite în special pentru termoizolarea clădirilor, vor fi livrate cu preponderență pe plan local, România fiind una dintre cele mai mari piețe de izolații din Europa. O parte a producţiei va merge la export, în special în țări apropiate de România.

“Fabrica ROCKWOOL e gata, la capătul unui efort de construcţie de un an, şi am început deja producţia comercială. Acum putem spune cu mândrie că avem prima vată bazaltică ROCKWOOL Made in Romania. Clienţii noştri vor avea produse de aceeaşi calitate cu care i-am obişnuit în ultimii 20 de ani, însă livrate mai repede. Ştim că aşteaptă asta şi previzionăm o cerere tot mai mare în viitor. Principalul nostru scop este să creăm soluţii sigure pentru toate tipurile de aplicaţii, să livrăm produse care au rezistenţă la foc, fiind incombustibile, contribuie la obţinerea eficienţei energetice şi sunt în totalitate reciclabile, ceea ce susţine economia circulară şi minimizează impactul asupra mediului. Doresc să mulţumesc echipei, atât celor care au fost implicaţi în construcţia fabricii, cât şi celor care au făcut posibilă apariţia acestui proiect prin activitatea lor din toate departamentele companiei”, a declarat Florin Popescu, Business Unit Director, ROCKWOOL Balkans.

În fabrica ROCKWOOL lucrează în jur de 150 de persoane, majoritatea fiind din județul Prahova. Până la finalul anului, numărul total al angajaților ROCKWOOL din România ar trebui să depăşească 170 de persoane. În mod indirect, fabrica ar trebui să aducă alte 300 de locuri de muncă în servicii și logistică.

Materia primă pentru producţia de la Ariceştii Rahtivani provine în cea mai mare parte din ţara noastră,vata minerală bazaltică fiind obținută prin procesarea bazaltului, o rocă vulcanică naturală care se găsește în abundență în România.

În ceea ce privește gama de produse realizate local, fabrica ROCKWOOL din România va livra soluții complete pentru izolarea fațadelor, acoperișurilor și teraselor, pardoselilor, pereților despărțitori și mansardelor.

Produsele ROCKWOOL, montate corespunzător, garantează o performanță eficientă pe întreaga durată de viață a clădirii. Consumul de energie al clădirii se poate reduce cu 50% sau chiar mai mult. Izolaţia ROCKWOOL e folosită şi pentru a ajunge la un consum zero de energie, așa cum este cazul caselor pasive. Vata minerală bazaltică ROCKWOOL poate fi utilizată și în condiții extreme, deoarece își păstrează proprietățile de izolație atât la temperaturi foarte scăzute, cât și foarte ridicate.

Despre ROCKWOOL România

ROCKWOOL România SRL este parte a ROCKWOOL Group. Reprezentăm Grupul la nivel local, oferind sisteme avansate de izolații pentru clădiri.

În ROCKWOOL Group, ne angajăm să îmbunătățim viețile tuturor celor care experimentează soluțiile noastre. Experiența noastră contribuie decisiv în abordarea celor mai mari provocări actuale ale dezvoltării sustenabile, de la consumul de energie și poluarea fonică, până la reziliența la foc, deficitul de apă și inundații. Gama noastră de produse reflectă diversitatea nevoilor lumii în care trăim, sprijinindu-i în același timp pe cei care le utilizează în reducerea propriilor emisii de carbon.

Vata bazaltică este un material versatil și reprezintă baza tuturor diviziilor noastre. Cu aproximativ 11,600 de colegi pasionați din 39 de țări, suntem liderul mondial în soluții bazate pe vată bazaltică, de la izolații generale de clădiri până la plafoane acustice, de la sisteme de placări exterioare până la soluții horticole, de la fibre create pentru utilizare industrială până la izolații pentru industria navală și platforme marine.

Pentru mai multe informații, vizitați www.rockwool.ro sau www.rockwoolgroup.com.