Romania, promovata la targurile internationale de turism din acest an! Initial, risca sa nu poata participa la niciunul. Ce transmit reprezentantii Guvernului?

România, prin intermediul Ministerului Economiei, Energiei și Mediului de Afaceri – Departamentul pentru Turism va beneficia în acest an, de standuri la târgurile internaționale de turism.

România, prin intermediul Ministerului Economiei, Energiei și Mediului de Afaceri – Departamentul pentru Turism va beneficia în acest an, de standuri la târgurile internaționale de turism, unde va  promova destinația turistică România alături de co-expozanți, după ce a riscat ca în 2020 să nu mai poată participa la niciunul.

Guvernul anunță că a găsit soluția pentru deblocarea problemei generate de Schema de minimis, nefinalizată anul trecut, pentru ca România să poată participa, astfel, la primul târg internațional din acest an, care va avea loc la Viena, Austria (Ferien Messe), în perioada 16-19 ianuarie.
În opinia oficialilor români, prezența la târgurile internaționale de turism este una dintre cele mai importante direcții de promovare a României ca destinație turistică, iar nucleul prezenței țării noastre la aceste manifestări expoziționale este organizarea de către Ministerul Economiei, Energiei și Mediului de Afaceri – Departamentul pentru Turism a unor pavilioane naționale, standuri specializate pe produse sau miniexpoziții. În acest sens, asociațiile profesionale, patronale și organizațiile neguvernamentale, cât și autoritățile administrației publice locale și centrale sau alte entități a căror activitate are impact în domeniul turismului, dar care nu desfășoară activitate economică, astfel cum este definită de legislația în domeniul ajutorului de stat, pot participa în această perioadă la târgurile internaționale de turism, la standul național.
Din păcate, însă, sprijinirea prezenței firmelor private la târgurile internaționale, care până anul trecut aveau desk-uri gratuite la standul României, este considerată din acest an ajutor de stat. Cu toate acestea, respectivele firme (turoperatori, companii aeriene, hotelieri etc.) aduc în România turiști străini și sunt ele însele un vector important de promovare a țării noastre peste hotare.
“O măsură benefică pentru sprijinirea în continuare a acestor firme care vând destinația România peste hotare, propusă de Ministerul Economiei, Energiei și Mediului de Afaceri – Departamentul pentru Turism, este adoptarea în regim de urgență a Schemei de minimis”, a declarat Emil – Răzvan Pîrjol, secretar de stat în Ministerul Economiei, Energiei și Mediului de Afaceri – Departamentul pentru Turism.
Ministerul Economiei, Energiei și Mediului de Afaceri – Departamentul pentru Turism va fi prezent luna aceasta și la FITUR – Madrid, Spania, cea mai importantă manifestare expozițională de turism, la nivel mondial, pentru profesioniștii din industrie.

*foto: Biserica Fortificată din localitatea Alma Vii, judetul Sibiu

România, prin intermediul Ministerului Economiei, Energiei și Mediului de Afaceri – Departamentul pentru Turism va beneficia în acest an, de standuri la târgurile internaționale de turism.

foto: Cristian Radu- Mihaia Eminescu Trust