SCOALA ONLINE: A FOST BINE, A FOST RAU?! Sondaj initiat de Ministerul Educatiei

O perioadă nedorită de nimeni, care a schimbat reguli, care a transformat zilele în așteptări și școala s-a mutat cu totul, brusc, în mediul online.

În acest context, Ministerul Educaţiei anunță că inițiază un sondaj la nivel naţional. Totul pentru ca autoritățile să afle dacă și… cum au organizat şcolile activităţi online în cusul stării de urgență și pe perioada stării de alertă, cum s-au descurcat profesorii, ce măsuri au luat directorii şi cum s-au comportat elevii şi părinţii.

De asemenea, conducerea ministerului de resort dorește să afle ce părere au și elevii, dar și părinții despre activităţile inișiate în acest cadru special de cadrele didactice.

Ministerul solicită, totodată, profesorilor propuneri pentru o organizare mai bună.

Prin adresa MEC nr. 9217/26.05.2020, privind aplicarea în rândul actorilor școlari, a unor chestionare de opinie, ministerul a început un sondaj naţional despre şcoala online, potrivit documentului obţinut de Edupedu.ro.

IMPORTANT: În explicaţiile transmise de minister se precizează că toţi cei vizaţi au termen 10 iunie să răspundă chestionarelor.

Obiectivele acestui demers sunt:

  • identificarea măsurii în care unitățile de învățământ din țară s-au organizat pentru continuarea activității didactice;

  • analizarea modalităților în care a fost realizată învățarea la distanță;

  • evaluarea provocărilor și dificultăților cu care s-au confruntat actorii școlari în această perioadă;

  • identificarea de bune practici, exemple de succes, propuneri de îmbunătățire, nevoi de sprijin și arii prioritare de intervenție”, se arată în document.

Cine trebuie să răspundă la aceste patru chestionare:

Profesorii şi diriginţii trebuie să le spună elevilor şi părinţilor despre “importanța exprimării opiniilor lor autentice pentru luarea celor mai bune decizii pentru elevi”, se arată în adresă.

Pentru elevii, întrebările sunt legate de activitățile școlare desfășurate după vacanța de primăvară. Chestionarul este anonim.

Elevii sunt întrebaţi dacă au participal la activităţile făcute de şcoală, dacă au echipamentul necesar cu care să ţină legătura cu profesorii şi colegii.

Întrebarea firească, acum, este dacă în toamnă școlile vor reveni la activități normale, în clase sau…

foto: ziare.com