Sectorul 4: S-a deschis cea mai mare gradinita de stat din Romania!

Cea mai mare gradiniță din România va funcționa începând cu data de 1 martie a.c., în Centrul Comercial Grand Arena, situat pe Bulevardul Metalurgiei nr. 12-18, din Sectorul 4 al Capitalei. Amenajată pe o suprafață de 3.500 de metri patrați, noua grădiniță oferă condiții unice de studiu, și cel mai important, siguranță pentru desfășurarea activităților zilnice, pentru peste 500 de copii preșcolari, înscriși la diferite grădinițe din Sectorul 4, ce vor fi relocate temporar, rând pe rând, ca urmare a începerii lucrărilor de consolidare și modernizare, a căror complexitate nu permite executarea lor concomitent cu desfășurarea orelor de curs.

Primele unități de învățământ care vor fi relocate sunt Grădinița Dumbrava Minunată (care funcționa în imobilul situat pe strada Aleea Terasei nr. 8) și Grădinița nr. 225 (care funcționa în imobilul situat pe strada Izvorul Mureșului nr. 6).

Ambele clădiri în care au funcționat până acum cele două grădinițe sunt încadrate în clasa I de risc seismic și se află într-o avansată stare de degradare.

Noua grădiniță va avea o capacitate de peste 500 de locuri pentru copii preșcolari, cu vârste cuprinse între 3 – 6 ani, distribuiți în 25 de grupe.

Cei mici vor avea la dispoziție 21 de săli de clasă, cu un design personalizat, cu mobilier vesel și versatil, realizat din materiale durabile de înaltă calitate, cu sistem de ajustare a înălțimii, ce au ca scop siguranța și rezistența excelentă a folosirii în mediul școlar, spații de joacă, special concepute pentru relaxare, dotate cu diverse centre de activități pentru copii, lectură, motricitate fină, creativitate, săli de mese și cabinete medicale.

Totodată, aproximativ 50 de angajați (cadre didactice, personal auxiliar) vor deservi zilnic cele peste 20 de grupe ale grădiniței, care vor funcționa cu program normal (08:00-12:00) și cu program prelungit (08:00-18:00).

Spațiul este închiriat pentru o perioadă de 6 ani, cu posibilitatea de prelungire cu încă 3 ani. Prețul este de 5,20 euro/mp/lunar fără TVA. Mai mult, Primăria Sectorului 4 va beneficia de o perioadă de grație de 27 de luni, în care nu datorează chiria.

Aproximativ 2.000.000 de lei de la bugetul local este suma pe care Primăria Sectorului 4 a alocat-o pentru amenajarea grădiniței.

“Discutăm despre cea mai mare grădiniţă, organizată şi utilată după standarde europene. (….) Solicitările pentru grădiniţă în Sectorul 4 sunt, din partea părinţilor, într-o creştere exponenţială. (….) Această zonă a Bucureştiului este într-o expansiune absolut impresionantă, astfel încât atât din punct de vedere al infrastucturii şi, mai ales, din punct de vedere al infrastructurii şcolare trebuie să venim în întâmpinarea nou-veniţilor în Sectorul 4. Toate unităţile şcolare trebuie să aibă autorizaţie de securitate la incendiu. (….) Pregătim inclusiv pentru zona Tineretului o astfel de locaţie”, a afirmat primarul Daniel Băluţă, pentru pagina oficiala a institutiei.

Totodată, peste 8,4 milioane de lei – fonduri guvernamentale, obținute în cadrul Programului Național de Dezvoltare Locală (PNDL) și prin cofinanțare de la bugetul local – vor fi investite în 7 grădinițe din Sectorul 4, în vederea obținerii autorizațiilor de funcționare.
Cele 7 grădinițe unde se vor derula lucrările sunt: Grădinița “Floare Albastră” (str. Lamotești nr. 10), Grădinița nr. 225 (Str. Izvorul Mureșului nr. 4), Grădinița nr. 4 (str. Cetatea Veche nr. 1), Grădinița Înșir’ te Mărgărite (str. Almașul Mare nr. 1), Grădinița “Dumbrava Minunată” (Aleea Terasei nr. 8), Grădinița “Mărțișor” (corpul A / str. Daracului nr. 11) și Grădinița nr. 149 (Aleea Stupilor nr. 5).

“Este foarte important că există o preocupare a autorităților administrației publice locale pentru a suplimenta capacitățile de școlarizare la nivelul rețelei școlare bucureștene. Așa cum știti există zone în Municipiul București unde au apărut în ultimii ani cartiere rezidențiale noi, dar din păcate, această dezvoltare urbanistică nu a fost asociată și construcției de unități de învățământ. Prin urmare, în această zonă era important să se nască o nouă unitate de învățământ.(…) Mai mult, pe lângă faptul că va cuprinde cele două grădinițe, care vor intra într-un proces de consolidare, menită să le asigure preșcolarilor siguranța, această grădiniță va asigura și o cuprindere a efectivelor de preșcolari suplimentară celei existente, fapt care va duce la creșterea calității procesului educațional.”a precizat Ioana Mihaela Neacșu, Inspectorul Școlar General al Municipiului București.