Si-l aminteste cineva?! Titi „Sfideaza-moartea”, pe muchia Arcului de Triumf

Un acrobat pe nume Titi sau „Sfidează-moartea” în echilibru pe…muchia Arcului de Triumf. Din „Realitatea ilustrată”, anii 30.

De când e lumea, printre noi, muritorii, au fost și oameni (nu puțini) care, prin curaj, sport, îndemînare nu doar că și-au fascinat semenii, dar au sfidat legile echilibrului, legile gravitației și, pur și simplu și-au depășit limitele, dovedind că multe sunt posibile dacă te iei la întrecere cu propriile forțe, dacă te antrenezi, dacă ai un țel anume și duci o viață sănătoasă.

Printre acești temerari s-a numărat și… Titi, supranumit motivat „Sfidează-moartea”.

Un articol despre acest personaj este şi cel publicat de Margareta Nicolau în anul 1932 – un mininterviu luat unui român a cărui ocupaţie era aceea de… a sfida moartea. Eroul articolului, Dimitrie (Titi) Popianu, făcea senzaţie stând în echilibru pe marginea prăpăstiilor sau pe balustradele podurilor pe sub care treceau în goană trenuri, amuţea publicul care îl urmărea făcând echilibristică la trapezul montat pe vreun avion sau sărea de pe un tren pe un altul, ambele în mişcare. Fotografiile cu care este “garnisit” reportajul din revista “Realitatea Ilustrată” sunt de altfel edificatoare. Într-o oarecare masură…” (sursa: deieri-deazi.blogspot.com)

(…) Copilul unui profesor nu urmează linia de conduită a semenilor de vârsta lui. Încheieturile trupului său abia au prins să i se închege şi el a început să facă tumbe, cu capul în pământ, spre hazul şi admiraţia tovarăşilor de joc care-l înconjurau. Nu se opreşte însă aici şi de la micul trapez din grădina casei trece la cel al liceului. Parapetul Oltului începe să-l cunoască. La cinsprezece-douăzeci de metri înălţime deasupra valurilor spumegoase băiatul face acrobaţii de dragul cărora viaţa îi este expusă la fiece pas. Cei care au călătorit prin frumoasele regiuni ale Bistriţei vâlcene nu se poate să nu-l fi întâlnit şi să nu fi rămas muţi de spaimă în faţa săriturilor lui peste locuri prăpăstioase şi a figurilor de echilibru la înălţimi uluitoare. Încetul cu încetul familia s’a obişnuit să-l socotească ca şi pierdut. La despărţire, când îl sărută, mamei i se pare că este pentru ultima dată.

După bacalaureat tânărul s’a înscris la Academia comercială. Acum e în anul al doilea şi în acelaşi timp şi elev al Şcoalei de pilotaj. L-am cunoscut la secţia noastră fotografică. E un băiat de douăzeci de ani, cu chipul bronzat de soare şi musculatura trupului fibre de oţel. Îl intreb ce l-a împins să persevereze, cu atâta elan, în echilibristică.

– Am avut maeştri desăvârşiţi.

– Anume?

– Renumitul Douglas, apoi Harry Piel şi Tom Mix (celebrul călăreţ mexican)”. (consemna sursa citând articolul “Avem şi noi americanii noştri – Dimitrie Popianu sfidează moartea” – autor Margareta Nicolau – publicat în numărul din 11 august 1932 al revistei “Realitatea Ilustrată” – citit din colecţia Bibliotecii Digitale a Bucureştilor )