Tablete pentru toti elevii si profesorii din Sectorul 1

Universitatea de Științe Agronomice și Medicină Veterinară din București (USAMV), prin Fundația USAMV, se alătură demersului Ministerului Educației și Cercetării în cadrul campaniei #ÎmiPASĂ #ȘcoaladeACASĂ, cu un proiect prin care vor fi donate elevilor din licee situate în comunități dezavantajate, tablete conectate la internet, cu abonament inclus și susținut de USAMV pentru 24 de luni.

Toți elevii și toate cadrele didactice din Sectorul 1 vor primi tablete în anul școlar 2020/2021. Este vorba despre toți copiii de la clasa pregătitoare până la clasa a XII-a care învață în unitățile de învățământ din Sectorul 1, indiferent de domiciliu, împreună cu dascălii lor.

Educația tuturor copiilor noștri este foarte importantă și nu vom face, în acest sens, niciodată rabat de la alocarea de resurse, timp și atenție. Oferim tablete tuturor elevilor pentru că noi considerăm că toți trebuie să aibă aceleași șanse și să pornească în viață de la același nivel. Pentru a investi cu succes în viitor, avem datoria să nu accentuăm diferențe, privilegii, ierarhii„, a declarat primarul Sectorului 1, Dan Tudorache.

În plus, administrația locală a Sectorului 1 le va asigura elevilor și profesorilor conectarea la internet a tabletelor pentru următorii doi ani. Toate tabletele au fost achiziționate deja și vor fi distribuite, începând de mâine, părinților elevilor, pe bază de semnătură.