Inspectorii Direcției Generale Antifraudă Fiscală, din cadrul ANAF, au identificat o firmă cu sediul în București, prin intermediul căreia, în perioada 2019–2021, s-au vândut online telefoane mobile de ultimă generație și s-au obținut venituri totale de aproape 43 milioane de lei, fără a fi înregistrate și declarate. Astfel, reprezentanții firmeiCiteste mai multe!

Consiliul Concurenței declanșat o investigație privind o posibilă înțelegere pe piața producţiei şi comercializării vopselelor şi acoperirilor decorative între Fabryo Corporation S.R.L. şi unii dintre distribuitorii săi. Autoritatea de Concurență are indicii că Fabryo Corporation S.R.L., în calitatea sa de producător, a stabilit preţurile de revânzare în relaţia cu distribuitoriiCiteste mai multe!

Începând cu anul 2019, Centrul de Soluționare Alternativă a Litigiilor în domeniul Bancar (CSALB) înregistrează o creștere a numărului de cereri prin care consumatorii solicită ștergerea înregistrărilor din Biroul de Credit. Din păcate, soluționarea acestor cereri nu se poate face printr-un proces de negociere cu banca sau cu IFN-ul, așaCiteste mai multe!

Polițiștii Direcției de Investigații Criminale efectuează 24 de percheziții domiciliare, la societăți comerciale care ar fi supraevaluat costurile reparațiilor efectuate în baza unor polițe RCA. Potrivit informațiilor oficiale, la data 31 martie 2021, polițiștii Direcției de Investigații Criminale – I.G.P.R., în colaborare cu Direcția de Investigare a Criminalității Economice, subCiteste mai multe!

Agenția Națională pentru Ocuparea Forței de Muncă acordă angajatorilor subvenții lunare în cuantum de cel mult 2.500 de lei pentru încadrarea în muncă a persoanelor care au împlinit vârsta de 50 de ani sau a persoanelor cu vârsta cuprinsă între 16 și 29 de ani.  Prin această măsură ANOFM susțineCiteste mai multe!

Sistemul Național Electronic de Plată, operabil de pe ghiseul.ro, va fi extins pentru a introduce posibilitatea de plată a obligațiilor datorate bugetului general consolidat și pentru persoanele juridice și alte entități fără personalitate juridică. Guvernul a aprobat astăzi o Hotărâre în acest sens. Totodată, prin extinderea acestui portal, persoanele juridiceCiteste mai multe!