Tripla semnificatie a zilei de 9 Mai, celebrata la sediul M.Ap.N

EMOȚIONANT: Drapelul României  și drapelul Uniunii Europene 🇪🇺 au fost înălțate pe catarg, astăzi, la sediul Ministerului Apărării Naționale, în cadrul unei ceremonii în format restrâns, organizată cu prilejul aniversării Zilei Independenţei de Stat a României, Zilei Victoriei Coaliţiei Naţiunilor Unite în cel de-Al Doilea Război Mondial și Zilei Europei .

În contextul epidemiologic actual și ținând cont de misiunile pe care Armata României le execută în sprijinul autorităților publice pentru aplicarea măsurilor de prevenire și limitare a răspândirii infecției cu SARS-CoV-2, marcarea acestei zile cu triplă semnificație pentru istoria poporului român s-a realizat sub deviza “Mereu la datorie!”.

* * *

Pentru România, 9 Mai are o mare însemnătate, fiind ziua în care, în 1877, Mihail Kogălniceanu rostea, în plenul Adunării Deputaţilor, Declaraţia de Independenţă a României, act care consfinţea înscrierea definitivă a ţării pe harta Europei.

9 mai 1945 a marcat sfârșitul, în Europa, al celei mai mari și mai sângeroase conflagrații mondiale din toate timpurile – Al Doilea Război Mondial.

De la declaraţia din 9 mai 1950 a ministrului de Externe al Franţei, Robert Schuman, considerată a fi piatra de temelie a Uniunii Europene, ţările europene şi-au concentrat energiile către stabilirea unei noi forme de cooperare politică, menită să înlăture posibilitatea izbucnirii unui nou război între națiunile Europei.

Foto: Valentin Ciobîrcă