UNDA VERDE: Proiectele de infrastructura rutiera si feroviara, transferate in gestiune autoritatilor locale. Detalii…

Şeful Cancelariei prim-ministrului, Ionel Dancă, a anunţat că Guvernul a adoptat o ordonanţă de urgenţă care permite transferul proiectelor de infrastructură rutieră şi feroviară de interes local de la autorităţile centrale.

Declarația lui Ionel Dancă: “Prin această ordonanţă de urgenţă, practic se dă posibilitatea autorităţilor locale să preia în gestiune şi în execuţie proiecte de infrastructură rutieră şi feroviară de interes local fie prin autoritatea locală, fie prin asociaţii de dezvoltare intercomunitare pentru dezvoltarea şi execuţia unor lucrări pe infrastructură de interes naţional. Astfel, drumuri naţionale, centuri ocolitoare, care nu erau până în prezent în grafic de execuţie la nivelul Companiei Naţionale de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale, de exemplu, vor putea fi transferate la autorităţile locale şi executate în gestiunea acestora, urmând ca după finalizarea lucrărilor acestea să revină în administrarea Companiei Naţionale de Autostrăzi.
Prin acest mecanism se rezolvă o problemă acută a Programului Operaţional Infrastructură Mare, respectiv un risc de dezangajare de peste două miliarde de euro. Tocmai pentru că sunt proiecte care au întârziat, nu au fost pregătite suficient de către guvernările anterioare din lipsă de interes, din lipsă de competenţă şi acum acestea au posibilitatea să fie transferate la nivel local unde există voinţă şi interes major pentru realizarea acestora şi vor putea fi realizate astfel încât ca România să nu piardă banii europeni atât de importanţi pentru realizarea acestor proiecte.
Ceea ce instituie această ordonanţă de urgenţă este o soluţie aşteptată, cerută de foarte mult timp de către autorităţile locale care asistau neputincioase la modul în care unele rute de transport cu trafic intens pur şi simplu aglomerau comunităţile locale, aglomerau infrastructura de transport local la nivelul unor oraşe şi localităţi fără a putea interveni pentru modernizarea, extinderea sau reabilitarea acestor infrastructuri. ”