Vesti bune din SPORT: Reincep antrenamentele la complexul de la IZVORANI

Bucuria întoarcerii la pregătire se citește pe chipul sportivilor care de ieri au intrat în Complexul Olimpic ”Sydney 2000” de la Izvorani. Comitetul Olimpic și Sportiv Român a pregătit baza pentru primul val al performerilor calificați deja la Jocurile Olimpice de la Tokyo sau în curs de calificare.

Primii ajunși la Izvorani au fost cei din lotul olimpic de judo. Testați și respectând toate regulile impuse de specialiști, cei 12 sportivi și cei 4 antrenori au fost cazați aseară. Mâncarea le-a fost livrată la ușă conform recomandărilor.

Chiar dacă pentru 2 săptămâni vor suporta un regim închis toți abia așteptau să se poată antrena din nou împreună. Florin Bercean, antrenorul coordonator al lotului a declarat că : ”După două luni de pregătire individuală la domiciliu, acesta este cel mai plăcut cantonament din viața de sportiv sau antrenor, spunem toți la unison!”.
Medaliata mondială și europeană, Andreea Chițu a fost prima pe teren azi la pregătirea fizică iar campionul olimpic de tineret, Adrian Șulcă e bucuros că și-a văzut colegii.

Președintele COSR, Mihai Covaliu și secretarul general, George Boroi, au vizitat baza saptămâna trecută pentru a se asigura că toți cei care se vor pregăti în regim închis la Izvorani sunt în siguranță.

Începând de astăzi sunt în cantonamentul de la Izvorani loturile olimpice de judo, gimnastică artistică masculin, lupte, şi kaiac-canoe, asta în primă fază. Iar canotajul deja sosește la baza din Snagov. Acesta este primul val, ca să spun aşa. Este vorba despre sportivii calificaţi la Jocurile Olimpice sau în curs de calificare. Urmează loturile olimpice de înot, gimnastică artistică feminin, haltere, box și baschet. Alături de ei sunt specialişti care fac parte din comisia medicală din cadrul Comitetului Olimpic şi Sportiv Român, o parte sunt membri COTAS, Centrul Olimpic de Testare şi Asistenţă Ştiinţifică, sunt specialişti în domeniu. Am făcut săptămâna trecută o vizită la Izvorani să vedem exact cum decurg pregătirile. Totul este în regulă, traseele sunt marcate, practic nu va fi ceva foarte diferit pentru sportivi, va fi o procedură asemănătoare celei de intrare într-un sat olimpic. Aşa am gândit această procedură, să fie cât mai prietenoasă cu sportivii. Nu este ceva cu mult diferit de o cazare într-un sat olimpic. Aşa că sportivii sunt obişnuiţi, antrenorii sunt obişnuiţi”, a precizat președintele COSR, Mihai Covaliu.

Potrivit reprezentanților Comitetului Olimpic și Sportiv Român, cei 152 de sportivi care urmează să intre în cantonamente centralizate fac parte din loturile olimpice de canotaj (96 de sportivi), haltere (7), box (2), kaiac-canoe (5), judo (12), lupte (12), gimnastică artistică (6), nataţie (5), baschet (7).

 sursa foto: Comitetul Olimpic si Sportiv Roman