Vrei sa petreci frumos o seara de decembrie? Vino la ultima reprezentatie a musicalului „MAMMA MIA!”din anul 2019

Cu doar două zile înainte de petrecerea de Revelion, bucureștenii pot profita de o nouă reprezentație a musicalului–fenomen „MAMMA MIA!”, pe 29 decembrie, la Sala Palatului, de la ora 19:00. Cu o distribuție excepțională ce îi aduce pe aceeași scenă pe unii dintre cei mai iubiți artiști ai momentului, primul musical de pe Broadway produs în România, 100% independent, este un spectacol irezistibil pe muzica legendarei trupe ABBA care face ocolul lumii cu succes de aproape 20 de ani.

Pe 29 decembrie, la Sala Palatului, cea mai frumoasă poveste despre iubire, relații, prietenie va fi interpretată de Loredana Groza, Horia Brenciu, Cornel Ilie, Anca Țurcașiu, Ecaterina Ladin, Adrian Nour, Ana Munteanu și Sebastian Seredinschi, alături de corpul de balet, orchestra live din fosă condusă de dirijorul Daniel Jinga. Timp de trei ore, artiștiivor da viață personajelor complexe, vor dansa și vor cânta hituri precum „Mamma Mia”, „Voulez-vous”, „Dancing Queen” sau „The winner takes it all”, fredonate de milioane de oameni din întreaga lume, garantând astfel celor prezenți experiența unui show unic și o seară memorabilă.

Pusă în scenă de regizorul Răzvan Ioan Dincă, impresionanta producție artistică cuprinde momente coregrafice și sincronizări ce ating perfecțiunea, decoruri speciale desprinse din frumoasele ținuturi grecești și nu mai puțin de 200 de costume pentru cele 17 numere scenograficefolosite de ceipeste 70 de artiști și dansatori profesioniști.
Trailer video – „MAMMA MIA!” – decembrie 2019:https://bit.ly/35zd9pO

Persoanele care doresc să petreacă o seară minunată împreună alături de prieteni sau de familie, își pot achiziționa biletele pentru ultima reprezentație a musicalului „MAMMA MIA!” din acest an. Biletele sunt disponibile în rețeaua Iabilet.ro și la punctele de vânzare ale agenției: Magazinele Flanco, Metrou Unirii 1, lângă casa de bilete Metrorex, Magazinul Muzica, Expirat Halele Carol (în intervalul orar:18:00-22:00), Magazinele IQ BOX – Telekom, Cafe Deko, Club Vintage, Club Quantic, Hard Rock Cafe, Berăria H, Agențiile Perfect Tour, Magazinele Uman și pe terminalele self-service SelfPay din toată țara.

Prețurile biletelor variază în funcție de categoria de loc, după cum urmează: cat.D – 99 lei, cat.C – 149 lei, cat.B – 199 lei, cat.A – 239 lei și VIP – 289 lei.

„Mamma Mia!“ prezintă povestea lui Sophie, o tânără aflată în ajunul nunţii, care îşi doreşte să-şi cunoască tatăl natural şi să fie condusă de acesta la altar. Dar se confruntă cu trei posibile variante! Aşa că decide să-i invite pe micuţa insulă grecească pe toţi cei trei bărbaţi din trecutul romantic al mamei sale, fără a le dezvălui motivul. Lucrurile vor lua întorsături complet neaşteptate, care vor crea multe momente amuzante.

Musicalul „Mamma Mia!“ a fost lansat în 1999 la Londra, în West End și apoi în Statele Unite ale Americii, pe Broadway. Dramaturga Catherine Johnson și producătoarea Judy Craymer au creat acest spectacol inspirându-se din cântecele compuse de Benny Anderson și Bjorn Ulvaeus, foști membri ai formației ABBA. Datorită succesului înregistrat, povestea a fost adaptată pentru marele ecran în 2008, cu actorii Meryl Streep, Amanda Seyfried, Pierce Brosnan, Colin Firth și Stellan Skarsgård în rolurile principale, iar în 2018 a fost lansat și filmul „Mamma Mia 2”.