WOW! Cel mai modern heliport medical in terasa din Romania, functional, din 3 decembrie, la Spitalul Universitar de Urgenta Bucuresti

Cel mai modern heliport medical în terasă din România este funcțional începând de astăzi la Spitalul Universitar de Urgență București.

Cel mai modern heliport medical în terasă din România este funcțional începând de astăzi la Spitalul Universitar de Urgență București. Investiția se ridică la un milion de euro – compania MaxBet finanțând în totalitate construcția singurului heliport medical din București.
Construcția este realizată pe Blocul Operator Central al Spitalului Universitar de Urgență București și reprezintă un nou punct de referință pentru sistemul de sănătate din România.
Concret, începând de marți, 3 decembrie 2019, elicopterele medicale vor beneficia de două culoare de zbor, inclusiv pe timp de noapte! Astfel, indiferent de momentul zilei, durata transporturilor medicale pe calea aerului este scurtată semnificativ. Pacienții vor fi transportați direct în Unitatea de Primiri Urgențe cu ajutorul unui lift și al unui culoar suprateran, ambele investiții fiind de asemenea susținute financiar în integralitate de MaxBet.
„În acest amplu proiect pentru sistemul sanitar din România am avut un singur obiectiv major: să ușurăm munca celor mai buni medici din România și să oferim o șansă în plus pacienților aflați în stare gravă și foarte gravă, care au nevoie de îngrijire medicală înalt specializată în Centrul Universitar București, prin scurtarea timpului în care ajung la camera de gardă. În acest proiect major au fost implicați cei mai buni specialiști, astfel încât acest heliport medical să devină un punct de referință pentru toate spitalele din România”, a declarat Ioana Bazavan, director operational al MaxBet.
Precizare:
În 2018, la Unitatea de Primiri Urgențe a Spitalului Universitar au fost transferați cu elicopterul peste 200 de pacienți din toată țara, iar fiecare secundă este vitală în salvarea acestor oameni.
”Cu ajutorul acestui heliport, la Spitalul Universitar de Urgență din București se scrie istorie. Marcăm o serie de premiere pentru binele pacienților. Am jurat să salvăm vieți, avem un colectiv medical înalt specializat, iar acum avem și cel mai modern heliport din țară. Investiția realizată de Maxbet scurtează semnificativ timpul necesar pentru salvarea de vieți, reduce din presiunea la care sunt supuși salvatorii. Acest proiect nu este un câștig real doar pentru locuitorii Capitalei, vorbim de pacienți din toată țara care vor beneficia de un transport rapid, pacienți a căror viață va fi salvată în Unitatea noastră de Primiri Urgențe și în blocul operator”, a declarat Adriana Nica, managerul Spitalului Universitar de Urgență București.
Potrivit unui comunicat oficial, platforma heliportului are o structură metalică formată din rigle tip grinzi din oțel și stâlpi zăbreliți, este dotată cu jgheaburi și plase de siguranță, cu instalație electrică de balizaj, cu marcaje luminoase, cu echipamente de salvare, protecție și de stingere a incendiilor. Compania ABC Development Aviation este proiectantul și managerul de proiect al heliportului, societatea fiind specializată în construcția de heliporturi medicale și civile.
O altă investiție CSR la Spitalul Universitar de Urgență București a constat în amenajarea și dotarea Centrului de Pretransplant de celule stem, unde sunt pregătiți pacienți cu leucemie în vederea transplantului medular. Investiția are o valoare de 200.000 euro.

Cel mai modern heliport medical în terasă din România este funcțional începând de astăzi la Spitalul Universitar de Urgență București.