Vești extraordinare pentru literatura și cultura română!
Joi 10 octombrie, Academia suedeză urmează să anunţe doi laureaţi ai Premiului Nobel pentru literatură, unul pentru anul acesta şi altul pentru anul trecut. Ei bine, pe lista de onoare a favoriților se află și numele scriitorului Mircea Cărtărescu, alături de celebrul Haruki Murakami şi de Milan Kundera.
Potrivit rfi.ro, din pricina unui scandal destul de complicat, în care a fost implicat un francez pe nume Jean-Claude Arnault devenit foarte infuent pe scena culturală suedeză, în 2018 nu s-a decernat Premiul Nobel pentru literatură. De unde situaţia inedită de anul acesta când vom afla numele a doi laureaţi. Comentatorii avizaţi ai Agenţiei France Presse cred că măcar unul dintre cei doi laureaţi va fi o femeie, dat fiind că de la crearea acestui premiu, în 1901, el a recompensat o sută de bărbaţi, dar numai 14 femei.
Criticii literari consultaţi de Agenţia France Presse evocă, de pe lista “favoritelor”, patru nume: chinezoaica Can Xue, rusoaica Liudmila Uliţkaia, americanca Joyce Carol Oates şi poloneza Olga Tokarczuk.
“La bărbaţi”, notează Agenţia France Presse, “sunt avansate numele poetului şi romancierului român Mircea Cărtărescu, al japonezului Haruki Murakami şi al francezului Milan Kundera”. Milan Kundera, care şi-a scris primele cărţi în limba cehă, este considerat scriitor francez, fiind naturalizat francez în 1981.
Mircea Cărtărescu s-a născut pe data de 1 iunie 1956, în București. Despre copilăria sa, el va afirma că ea „reprezintă principala sa experiență existențială și singura pe care a trăit-o atent”. Face parte din grupul poeților optzeciști care au frecventat Cenaclul de Luni condus de criticul literar Nicolae Manolescu, dar în timpul studenției a participat și la ședințele cenaclului „Junimea”, conduse de Ovid S. Crohmălniceanu. Absolvent al Liceului „Dimitrie Cantemir” din București, el va urma cursurile Facultății de Limbă și Literatură Română. În 1980 prezintă teza de licență despre imaginarul poetic eminescian din poezia postumă, care s-a transformat în volumul „Visul chimeric”, reeditat în anul 2011. În anul 1999 obține doctoratul în literatură română cu o teză despre Postmodernismul românesc, coordonată de profesorul Paul Cornea, publicată în același an la editura Humanitas, de asemenea reeditată.
Mircea Cărtărescu a primit, până acum, numeroase premii și distincții care aureolează prodigioasa-i creație:
• 1980: Premiul Uniunii Scriitorilor din România
• 1989: Premiul Academiei Române
• 1990: Premiul Uniunii Scriitorilor din România, Premiul revistei Flacăra, Premiul revistei Ateneu, Premiul revistei Tomis, Premiul revistei Cuvântul
• 1992: Le Rêve nominalizare pentru: Prix Mèdicis, Premiul Uniunii Latine, Le meilleur livre étranger
• 1994: Premiul Uniunii Scriitorilor din România, Premiul ASPRO, Premiul Uniunii Scriitorilor din Republica Moldova
• 1996: Premiul ASPRO, Premiul revistei Flacăra, Premiul revistei Ateneu, Premiul revistei Tomis, Premiul revistei Cuvântul
• 1997: Premiul revistei Flacăra, Premiul revistei Ateneu, Premiul revistei Tomis, Premiul revistei Cuvântul
• 1999: traducerea în limba franceză a romanului Orbitor’ nominalizat pentru Premiul Uniunii Latine
• 2000: Premiul Uniunii Scriitorilor din România
• 2002: Premiul ASPRO, Premiul AER
• 2005: Premiul literar „Giuseppe Acerbi”, Castel Goffredo, Italia
• 2006: „Meritul cultural” în grad de mare ofițer, acordat de către Președintele României
• 2011: Premiul Internațional pentru Literatură de la Vilenica
• 2012: Premiul Internațional pentru Literatură „Haus der Kulturen der Welt 2012”, Berlin
• 2013: Premiul Spycher – Literaturpreis Leuk în Elveția
• 2013: Marele Premiu al Festivalului Internațional de Poezie de la Novi Sad
• 2015: Premiul de stat al Austriei pentru literatură europeană
• 2016: Premiul pentru proză „Observator cultural ex-aequo” pentru romanele Solenoid și Trilogia Corso, distincție acordată de reputatul scriitor și profesor universitar de Daniel Vighi
• 2018: Premiul „Thomas Mann” pentru literatură
• 2018: Premio Formentor de las Letras
foto: ziare.com